Vizită de lucru a reprezentanților USMF „Nicolae Testemițanu” în Turcia

Publicat: 23.11.2020

 

vizita TurciaAcademicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, și Artiom Jucov, director de proiect, au efectuat, în perioada 8-12 noiembrie 2020, o vizită de lucru la Ankara, Turcia, în cadrul unei delegații reprezentative a Republicii Moldova, la invitația Consiliului de Cercetare Științifică și Tehnologică din Turcia (TÜBITAK).

Din componența delegației au mai făcut parte: Olga Tagadiuc, director general al Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD), Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Serghei Zaharia, rectorul Universității de Stat din Comrat și Larisa Caisîn de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

Vizita a fost axată pe familiarizarea cu ecosistemul de cercetări științifice și tehnologice din Turcia, stabilirea contactelor de lucru cu universități de top și vizitarea parcurilor științifico-tehnologice. În acest context, delegația moldavă a participat la întrevederi bilaterale cu rectorii a 4 instituții de învățământ superior din Turcia și la reuniunea oficială organizată de TUBITAK. De asemenea, s-au întreprins vizite de documentare la trei centre de cercetare științifico-tehnologice, precum și la Institutul pentru Cercetarea Tehnologiilor Spațiale (TUBITAK UZAY) și la Institutul pentru Cercetare și Dezvoltare a Industriilor Apărării (TUBITAK SAGE).

vizita TurciaDelegația noastră a vizitat Universitatea Bilkent - prima instituție de învățământ superior privată din Turcia, non-profit, fondată în 1984, unde a avut o întâlnire cu rectorul Abdullah Atalar și cu prorectorul Orhan Aytur. 

A urmat Universitatea Gazi, unde s-a desfășurat o masă rotundă, la care au fost făcute prezentări despre activitatea instituției și a Parcului tehnologic, care prezintă interes pentru țara noastră din perspectiva ecosistemului de cercetare și inovare. La eveniment au participat Ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Dmitri Croitor; rectorul Musa Yildiz; Ramazan Bayindir, prorector; Halil İbrahim Bülbül, consilierul rectorului; İlkay Erdoğan Orhan, decanul Facultății de Farmacie; Mustafa Necmi İlhan, decanul Facultății de Medicină; Süleyman Tekeli̇, decanul Facultății de Tehnologie; Şeref Sağiroğlu, decanul Facultății de Inginerie și Hazal Yilmaz, coordonatorul Parcului tehnologic. Parcul prezintă interes pentru țara noastră din perspectiva ecosistemului de cercetare și inovare.

vizita TurciaModalitățile de intensificare a colaborării interuniversitare au fost discutate, de asemenea, la o întrevedere a delegației noastre cu rectorul  Universității Hacettepe din Ankara, Mehmet Cahit Güran, precum și în cadrul vizitei de documentare la Hacettepe Teknokent. Universitatea Hacettepe a fost fondată în anul 1957, odată cu deschiderea Spitalului și Institutului de Sănătate a Copiilor. La Tehnopolisul din Hacettepe a fost creată o zonă de dezvoltare tehnologică, menită să reunească reprezentanții mediului academic și a sectorului privat pentru realizarea unor cercetări științifice în incubatoare și în laboratoare, astfel încât produsul final generat să aibă un impact benefic asupra întregii societăți.

Ultima entitate vizitată de delegația moldovenească, în data de 9 noiembrie, a fost Universitatea de Stat din Ankara - cea mai veche instituție de învățământ superior din țară, fondată în 1923. La întrevederea cu rectorul Necdet Ünuvar au fost discutate posibilitățile de participare, de comun acord, în proiectele Erasmus+, Horizon 2020, în programul de schimb Mevlana, semnarea MoU (memorandum of understanding) de colaborare cu universitățile interesate din Republica Moldova, dar și continuarea dialogului cu privire la domenii concrete de colaborare bilaterală.

Cea de-a doua zi a vizitei la Ankara a fost dedicată departamentelor din cadrul Consiliului pentru Cercetare Științifică și Tehnologică a Turciei și a Institutului pentru Cercetare a Tehnologiilor Spațiale, dar și Teknokentului Universității Metu. Membrii delegației au fost informați despre proiectele existente la care se poate de aplicat atât la nivel național, cât și internațional, având un partener în Turcia.

Programul vizitei din 11 noiembrie a inclus participarea la ceremonia de lansare a proiectelor bilaterale moldo-turce selectate ca rezultat al concursului realizat de comun acord cu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) și TUBITAK, vizita de documentare la Institutul de Dezvoltare și Cercetare a Industriei Apărării al TUBITAK și vizita la Tehnopolisul Universității Ankara. Festivitatea a fost prezidată de către președintele TÜBITAK, profesorul Hasan Mandal, și directorul general al ANCD, Olga Tagadiuc.

vizita TurciaLa acest eveniment, profesorul Olga Tagadiuc și-a exprimat gratitudinea pentru colaborarea fructuoasă la nivel de instituții și a adus felicitări câștigătorilor de proiecte. La rândul său, Hasan Mandal a remarcat bunele relații de colaborare între țări la nivel de parteneriat strategic, exprimând toată deschiderea pentru colaborarea ulterioară, inclusiv fiind solicitată opinia participanților cu privire la domeniile de interes pentru următorul apel de proiecte. 

Prorectorul Stanislav Groppa a accentuat importanța deschiderii, în viitorul apropiat, a unui laborator științific în cadrul Institutului Național de Cercetări în Medicină și Sănătate al USMF „Nicolae Testemițanu”, în contextul COVID-19. Totodată, academicianul a reiterat interesul pentru avansarea colaborării existente cu Republica Turcă și consolidarea capacităților de cercetare în Republica Moldova. 

Proiectele universității noastre selectate pentru finanțare țin de dezvoltarea capacității de cercetare și colaborare în domeniul antidoping prin inițiative în educația medicală și extinderea spectrului genetic al epilepsiei rezistente la medicamente, și vor fi implementate pe parcursul a 2 ani.

vizita TurciaVizita de lucru în Turcia a fost realizată în contextul înțelegerilor convenite în cadrul videoconferinței „Co-crearea de noi platforme de colaborare”, organizată de Ambasada Republicii Moldova în Turcia în cooperare cu TÜBİTAK, la 21 iulie 2020. În cadrul evenimentului, reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ai Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, ai Academiei de Științe a Moldovei și ai universităților relevante din țară au remarcat reușitele înregistrate de Republica Moldova în domeniul cercetării și inovării, în special în domeniul nanotehnologiilor, precum și primele rezultate ale colaborării ANCD cu TÜBİTAK. La acea etapă, instituțiile partenere din ambele țări au convenit să elaboreze și să implementeze un Plan comun de acțiuni pentru anii 2020-2023 în domeniul cercetare-inovare.

De asemenea, deplasarea a fost anticipată și de o vizită de studiu efectuată la Universitatea Erciyes din Kayseri, Turcia, în perioada 24-26 februarie 2020, de către rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, prorectorul Stanislav Groppa și Evelina Gherghelegiu, șefa Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană. 

vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
vizita Turcia
usmf
vizită de lucru
delegație
prorector
Stanislav Groppa
ambasada Republicii Moldova în Turcia
TÜBITAK
Consiliul de Cercetare Științifică și Tehnologică din Turcia
proiecte de cercetare
platforme de colaborare
relaţii de colaborare
activitate de cercetare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii